Antichitate

Acum cateva mii de ani, pe locul actualului oras Sulina, in mijlocul unui golf in care se varsa Dunarea, se afla o mica insula, nu departe de inca doua, stramoasele grindurilor Letea si Caraorman. Depunerile sedimentare au dus incetul cu incetul la colmatarea golfului si la marirea teritoriului corespunzand Sulinei de astazi. Dupa lucrarea "De Administratio Imperii" a imparatului bizantin Constantin Porphyrogenetul (913 - 959), se poate spune ca acum o mie de ani si mai bine, localitatea, mentionata sub numele de Solina, era deja port. Desigur, toponimul este forma veche a antroponimelor romanesti de azi, Sorin si Sorina, legate de rasarit (cf. lat. Sol "Soare"), adica, dupa credintele celor vechi, de (re)nasterea zilnica a maretului astru din Marea Neagra. Cu aceste vechi traditii in mistica solara, Sulina este acum cel mai estic oras al Romaniei si, deocamdata, cel mai estic punct al Uniunii Europene.
Pe la mijlocul veacului al XIX-lea, Sulina era un sat cu aproximativ 1000 de locuitori, in preajma caruia misunau piratii de pe Marea Neagra si talharii din smarcurile Deltei. In acea vreme, printre tragediile Europei s-a numarat si foametea abatuta asupra Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei, ca urmare a unei secete cumplite si a invaziei gandacilor de Colorado asupra cartofilor. Atunci, s-a pus problema importului de cereale din Europa, inclusiv din Principatele Dunarene, care aveau importante provizii de grane. Insa, in acel timp, Marea Neagra era controlata de Imperiul Otoman si Imperiul Rus. O importanta cale continentala pentru transportul unor mari cantitati de grane era Dunarea. Asadar, Regatul Unit si toate celelalte puteri occidentale erau interesate ca navigatia pe fluviu sa fie libera, ca si accesul la Marea Neagra, iar apele sa fie indeajuns de adanci pentru trecerea navelor cu pescaj mare. Asa au inceput si studiile pentru realizarea acestor deziderate.
Dupa Razboiul Crimeii, Moldova si, in 1859, Principatele Unite, au obtinut accesul la Marea Neagra, in sudul Basarabiei, prin judetele Cahul, Bolgrad si Ismail, retrocedate de Imperiul Rus, evitand teritoriul aflat inca sub ocupatia otomana. Deblocandu-se importante fonduri banesti din partea marilor puteri occidentale, la 4 noiembrie 1856, mai intai la Galati, si-a lansat activitatea Comisia Europeana a Dunarii (CED), care avea sa dureze 82 de ani. La inceput, in acest organism international, puterile reprezentate erau: Imperiul Austro-Ungar, Al Doilea Imperiu Francez, Regatul Unit, Prusia, Imperiul Rus si Imperiul Otoman. Principatul Moldovei avea pe atunci doar un rol consultativ. Dupa Razboiul de Independenta si revenirea Dobrogei la Tara-Mama, Regatul Romaniei a devenit membru cu drepturi depline ale Comisiei.

Cuib de talhari ai apelor
Daca istoria antica a Sulinei mai are destule taine, cea medievala este ceva mai cunoscuta, localitatea fiind consemnata in mai multe portulane si harti italiene din veacul al XIV-lea, apoi, in veacurile XV-XVI, pomenita de calatorii straini sau de alte izvoare scrise, sub forma Selinas ori Solina. Dupa cucerirea Chiliei, la leatul 1480, si a gurilor Dunarii, turcii au inaltat la Sulina o reduta pentru apararea si supravegherea navigatiei la intrarea in Delta. Apoi, tot acolo, au infiintat sediul unei caimacanii si o garnizoana pentru contracararea incursiunilor de jaf ale cazacilor. Prin veacul al XVIII-lea, turcii au inceput sa aleaga drumul apei pana la Constantinopol, trecand prin bratul Sulina, care era singurul navigabil la acea vreme. Astfel, darussade agasi, Besir Aga, a fost cel care a facut o donatie pentru construirea unui far la Sulina, in anul 1745.
Razboaiele ruso-turce de la sfarsitul veacului al XVIII-lea si inceputul celui de-al XIX-lea au dus la decaderea economica a localitatii, iar din punct de vedere social si administrativ la aparitia nesigurantei si dezvoltarea pirateriei. Pe la jumatatea secolului al XIX-lea, casele din Sulina erau mai degraba niste colibe de stuf ori baraci din copaci ciopliti. Romanii erau cu mult intrecuti la numar de straini, predominand grecii si maltezii, pusi pe jafuri. Acesti talhari ai apelor l-au ucis, in 1854, pe fiul amiralului britanic Parker, la debarcarea sa de pe nava ce o comanda in vremea razboiului Crimeii. Ucigasul a atras dupa sine razbunare echipajului, care a bombardat localitatea, prefacand-o in cenusa si pulbere. O impresionanta balada romaneasca, pe care am ascultat-o de la un pescar din Delta, aminteste artistic durerosul eveniment. In balada, un marinar englez se indragosteste de o romanca, o frumoasa fata de pescar, dar, fiind "sub vremi", amandoi o sfarsesc tragic.

De la colibe la Europolis
Comisia Europeana a Dunarii (CED) si-a desfasurat activitatea la Sulina intre anii 1856 si 1937, ducand la transformarea spectaculoasa a asezarii pescaresti intr-un important oras, cu o economie infloritoare, bazata pe comert si navigatie. Desi Gura Sulina are incovenientul aluvionarii mai pronuntate fata de celelalte guri ale Dunarii, are totusi avantajul de a fi cea mai scurta cale. De aceea,  in anul 1852, CED a decis amenajarea acestui brat. Conform proiectelor inginerului Charles Hartley, numit si "parintele Dunarii", au fost executate toate lucrarile legate de corectarea bratului Sulina, determinand o navigabilitate corespunzatoare. Pentru ameliorarea procesului de colmatare au fost inaltate diguri pentru ingustarea canalului si prelungirea lui in mare. Amenajarile intreprinse au dus la dezvoltarea portului Sulina, care devenea cel mai important port de pe coasta apuseana a Marii Negre, iar din anul 1870 a fost primul Porto Franco din Romania. Cu un asemenea statut, marfurile debarcate sau in tranzit erau exceptate de la obligatiile vamale. In acelasi timp, erau efectuate operatiuni de remorcare, se inchiriau barci, se asigurau toate serviciile proprii si specifice zonei si de porto franco din lume. Astfel, Sulina devenea un important port de tranzit, cu o mare capacitate de antrepozit. Odata cu dezvoltarea economica, s-a modernizat si orasul. Intre anii 1897 si 1903 s-a construit Uzina de Apa, iar din 1910, prin construirea Uzinei Electrice a orasului, s-a trecut la iluminatul electric al strazilor si cheiurilor. In 1861 s-a realizat linia telegrafica Tulcea - Sulina, iar in 1903 s-a introdus serviciul telefonic. Totodata s-au luat masuri pentru asanarea platformei orasului. In acel rastimp, in Sulina existau opt reprezentante consulare, multe companii de navigatie, doua spitale dotate cu instalatii moderne de spitalizare, Palatul Administrativ al CED, posta, telefon, teatrul cu 300 de locuri, tipografie. A fost amenajata si plaja si s-a construit "Casino-ul", care nu era numai restaurant, ci si un loc de spectacole, serate si baluri. Pe la inceputul secolului XX, Sulina avea 1886 de case, un hotel si 154 de pravalii. Tot atunci, in oras fiintau doua scoli primare romanesti, doua elene, una germana, una evreiasca si un pension francez. De asemenea, erau in functiune doua biserici grecesti, trei biserici lipovenesti, doua germane (una protestanta si una catolica), una anglicana, doua geamii si o sinagoga. Inainte de primul razboi mondial, populatia ajungea la 4913 locuitori, din care 2056 erau greci, 803 romani, 601 rusi-lipoveni, 444 armeni, 268 turci, 211 austrieci, 173 evrei, 117 germani, italieni, francezi, danezi si altii, Sulina constituinde-se intr-un oras cosmopolit, pe care scriitorul Jean Bart avea sa-l nemureasca sub titlul "Europolis", cu o atmosfera cu totul aparte. Insa primul razboi mondial a dus la stagnarea economica, prin oprirea comertului, actiunile militare distrugand in mare masura si constructiile orasului, care ramasese aproape pustiu. Dupa 1920 localitatea se reface, atat economic cat si urbanistic. Unele cladiri si-au recapatat vechea infatisare, dar cele mai multe, ridicate pe locuri virane sau pe locul celor ruinate, au fost construite in stilul vremurilor noi, toate captusite cu scanduri facute la gater.